vineri, 25 noiembrie 2011

Torna torna fratre! Adică toarnă-ţi aproapele, sau ghid practic de recunoaştere a celor care v-au turnat la Securitate.

Am scris pe un blog de al meu (dă click!) despre aceasta expresie probabil prima în limba română descoperită până acum.
Astăzi voi scrie despre turnătorii de la securitate, fără a intra în amănunte despre modul cum erau recrutaţi, cum erau plătiţi, sau altfel recompensaţi. Acest lucru a fost dezbătut în presa postrevoluţionară în fel şi chip, uneori destul de fantezist, aşa că nu mă bag în ce nu ştiu. N-am fost nici securist, nici informator sau colaborator al securităţii, aşa ca habar n-am ce căpătau indivizii în locul informaţiilor pe care le dădea organului comunist de represiune. La câteva luni dupa revoluţie, un coleg de serviciu, asistent medical la Sanepid şi făcut "mea culpa" şi le-a declarat colegilor că el a fost turnătorul la "Unchiul Secu" din compartimentul de epidemii al instituţiei. Îl prinseseră "băieţii cu ochi albaştri" cu o golănie legata de activitatea sa sportivă şi ca să scape, tipul a semnat contractul cu diavolul şi a început să "recite", dar din ce ne-a povestit nouă a început mai mult "să compună". Ofiţerul lui de legătură îi cerea mereu date dintr-un serviciu în care nu se întâmpla nimic, că nu avea ce să se întâmple. Mi-a plăcut nu francheţea tipului care s-a destăinuit sub presiunea remuşcărilor că-şi vânduse pe doi lei şi-o excursie la bulgari colegii, ci eleganţa cu care au primit colegii de birou vestea. Un alt asistent, evreu de felul lui, a râs şi-a zis că: "nu trebuia să ne spui că ştiam şi noi", iar altul l-a întrebat: "le-ai spus şi când am fost la curve amândoi în perioasa cqnd eram detaşaţi pe litoral ?". Ca o paranteză pot să vă spun că aflând că acest lucru n-a fost comunicat Securitaţii omul a respirat uşurat şi mi-a zis: "dom' doctor' toata viaţa mi-a fost mai frică de nevastă decât de securitate, că de călcat pe alături mai călcam, dar de lucrat contra regimului n-am lucrat niciodată că n-aveam de ce". Ori în situaţia colegului meu erau milioane de oameni în ţara românească care munceau, glumeau, făceau haz de necaz, sau poate cârcoteau şi mârâiau ca în bancul ală cu câinii din C.A.E.R., dar în rest rămâneau cetăţeni ai patriei socialiste chiar şi în pijama.
Aşadar cred ca existenţa unui număr aşa uriaş de colaboratori ai Securităţii a fost o prostie tipic românească, cea mai mare parte din acasta armată de milioane de indivizi nu avea ce spune şi probabil inventa şi el aşa cum inventa şi ofiţerul lui de legătură pentru a pune în practică expresia lui Caramitru devenită celebră: "Mircea fă-te că lucrezi!". Ce se putea afla de un amărât de asistent dintr-un Sanepid? Că nu este vaccin suficient pentru copii? Nici acum nu este. Ca aveam cazuri de SIDA pe care le ascundeam sub covorul roşu al partidului? Pai ei ştiau mai bine decât medicii cine era bolnav şi cum se îmbolnăvise, că toţi însoţitorii de vagoane de dormit erau "povestitorii" lor. Că nu era mâncare şi nu era căldură în apartamente? Dar ce trebuia să le spună cineva? Majoritatea ofiterilor şi subofiţerilor de securitate erau oameni care trăiau la bloc şi chiar dacă ei nu mâncau de pe cartelă, fraţii lor şi părinţii lor şi socrii lor şi bunicii lor îndurau frigul şi foamea în apartamentele şi atunci şi acum încălzite de aceleaşi intreprinderi impotente ale statului şi mâncau puii vineţi de Avicola.
Dincolo de absurditatea unei astfel de organizaţii monstruase şi foarte costisitoare formata din armate de cadre, mii de ofiţeri acoperiţi, milioane de turnători, tehnică de ascultare şi înregistrare etc., eficienţa acestui aparat de represiune a fost jalnică şi a devenit inutilă in faţa revoltei unui singur oraş, Timisoara şi apoi a unei ţări întregi.
Majoritatea oamenilor ştiau sau bănuiau cine-i toarnă la Securitate. În primul rând nu toţi indivizii erau interesanţi pentru siguranţa statului comunist ci numai anumite categorii: cei care avea rude plecate în străinătate, cei cu trecut "pătat" de proteste la adresa regimului şi a lui Ceauşescu, cei proveniţi din familii în care existau foşti legionari, sau membri ai partidelor istorice ale României, foştii deţinuţi politici, cei care veneau în contact cu străinii care munceau pe la noi sau erau turişti. Dacă intrai într-o astfel de categorie aveai plantat imediat lânga tine un informator care comunica securistului unităţii date despre tine în timp real şi care-ţi monitoriza activitatea. Să vă dau două exemple. Când socrii mei au emigrat în 1986 în Ungaria, ţară considerata "ostilă" lui Ceauşescu şi Securitaţii, soţiei mele i-au fost "plantaţi" doi informatori. Mai întâi a fost mutată ca medic stagiar într-un dispensar în aceiaşi tură cu un medic care colabora cu ":secu", iar apoi i-a fost adusă o asistentă nouă, fiica unui alt coleg de-al nostru, răposat întru Domnu' între timp, care şi el colaborase cu Miliţia şi Securitatea la greu.
O afecţiune ciudată şi insistentă s-a petrecut faţa de soţia mea din partea colegei mai în vârstă cu care lucra în dispensar. Am început să primim invitaţii la mese şi la petreceri, ba chiar şi la manifestari mai prozaice, gen culesul viei, sau tăiatul porcului. Cum lipsa noastră de socializare excesivă a dus la un eşec al dezvoltării unor relaţii care să ajungă la confidenţe, a fost adusă urgent din altă circumscripţie o domnişoară asistentă, care a început din prima să critice regimul, să ceară păreri şi soluţii pentru ieşirea din clenciul comunist, într-un cuvânt să provoace, doar, doar va afla ceva demn de comunicat. Ambele persoane au intat într-o stare de agitaţie extremă când dupa revoluţie au apărut liste cu turnători lipite pe uşile Spitalului Judetean Galaţi, chiar dacă ele nu figurau în ele, fiind din alta structură informativă numita "ambulator". O parte din turnătorii de la Securitate sunt bine mersi în mijlocul nostru şi nu par a fi deranjaţi că numele le-a apărut pe lista ruşinii. Toate meseriile şi toate categoriile sociale au avut turnătorii proprii, dar unii asemenea asistentului mai sus pomenit au intrat încet într-un con de umbră şi şi-au pus cenuşa pe cap retrăgându-se practic din viaţa publică. Dar ce te faci cu cei care dovediţi a fi fost turnători cu diplomă se luptă prin justiţie să dovedeasca că "nu au facut poliţie politică", de parcă delaţiunea ar fi ca şi tumorile de doua feluri: malignă şi benignă.
Aveţi aici (dă click!) şi aici (dă click!) o listă a turnătorilor care ocupă funcţii publice în judeţul Galaţi.


BANC
Se întâlnesc câinii din CAER (Comunitatea de Ajutor Economic Reciproc, o structură care se dorea o "piaţă comună" a ţărilor comuniste) şi-şi povestesc unii altora cum trăiesc.
Dobermanul (câinele german) spune: noi avem mâncare bună, stăm la căldură, dar ne ţine stăpânul în lanţ şi nu ne lasă să lătrăm.
Vijla (câinele maghiar) spune: noi avem mâncare bună, stăm la căldură, stăpânul nu ne ţine în lanţ, putem alerga şi pe la vecini şi ne lasă să lătram, dar nu prea tare să nu-l supăram pe ogarul barzoi.
Barzoi (câinele rus) spune: noi avem ceva mâncare de la copoi, nu ne trebuie căldură dacă avem votcă şi putem urla cât vrem că avem "glasnost" şi "perestroica".
Copoiul (câinele român): noi avem numai oase de mâncat că toata cărniţa merge la ruşi, stăm în frig si nu putem nici urla, nici latra, dar să ştiţi că atunci când nu ne vede nimeni mârrrâim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu