La sfârşitul anului trecut au apărut în presă semnale că finanţarea Programului Naţional HIV-SIDA este deficitara şi că banii şi aceia puţini, ajung cu mare greutate la furnizorii de medicamente antiretrovirale. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii pasează motanul de la una la altul, dar mai bine de 1000 de pacienţi infectaţi cu virusul imunodeficienţei umane, din 10 judeţe au rămas fără tratament.
Cum despre modul cum s-au infectat în perioada comunisnului aceşti pacienţi HIV- SIDA nu se spune niciodată adevărul şi niciodata vinovaţii nu au fost arătaţi cu degetul, ci dimpotrivă mizeria a fost vârâtă sub covorul roşu, iar peste această dramă a mii de familii de români, s-a instalat omerta, este cazul să ne reamintim, pentru că cei care uită, riscă să repete greşelile trecutului.
La finele anului 2009 în România trăiau 10.041 pacienţi infectaţi cu HIV, iar 5561 muriseră deja din cauza acestei infecţii, în timp ce 560 dispăruseră din evidenţele serviciilor de sănătate publică. Mai bine de 7000 de oameni infectaţi aparţin grupei de vârstă peste 14 ani, piramida vârstelor celor infectaţi arătând o afectare de zece ori mai mare a celor care aveau (în 2009) 19-20 de ani şi de cinci ori mai mare a celor care aveau 17-18 ani! Cine i-a îmbolnăvit pe aceşti copii? Analiza foarte exactă a modului de contractare a infecţiei HIV, în perioada 1985-2009, efectuată în urma anchetelor epidemiologice, publicată în Raportul pe 2009 a Comisiei HIV-SIDA arată astfel:
383 s-au îmbolnăvit prin transmitere verticală, de la mame infectate, (mame care erau copii acum 20 de ani)
1694 s-au îmbolnăvit consecutiv administrării de sânge şi derivate de sânge în unităţi sanitare în perioada copilăriei
5028 s-au îmbolnăvit că urmare a unor infecţii nozocomiale contractate în unităţi sanitare în perioada copilăriei
687 s-au infectat printr-un mod necunoscut, sau neidentificat în cadrul anchetelor epidemiologice.
Cui se datorează acest masacru al inocenţilor, care continuă şi în ziua de astăzi? (Numai în anul 2009 au murit de acesta infecţie 113 persoane, majoritatea tinere).
Dacă adulţii la data infectării, puteau recunoaşte, printre cauze favorizante, comportamentul hetero sau homosexual, (mai rar la noi utilizarea de droguri intravenoase înainte de 1990), copiii au fost infectaţi în unităţi sanitare, datorită sărăciei în care se zbăteau spitalele, policlinicile şi dispensarele, prin ignorarea normelor sanitare şi a celor de bun simţ.
Copiii făcuţi pe bandă rulantă la comanda aberantă a dictaturii comuniste, din mame subnutrite de „alimentaţia ştiinţifica a profesorului dr. Iulian Mincu (medicul personal al lui Ceauşescu) şi sleite de muncă pe câmpurile agriculturii socialiste, sau în fabricile şi uzinele societăţii "multilateral dezvoltate", se năştea subponderali şi luau din maternitate calea secţiilor de distrofici din spitalele româneşti de pediatrie , unde doctori iresponsabili, le administrau în lipsa hranei specifice (lapte praf), microtransfuzii cu sânge, sau plasmă umană, pentru a-i aduce mai repede în parametrii optimi biologici (greutate, stare de nutriţie etc.), pentru că altfel „stricau” statisticile medicale comuniste.
În sintagmele "nozocomial" şi "necunoscut" se includ şi situaţiile în care, deşi se administrau mici doze de plasmă, sau de sânge copilului, acestea nu erau trecute în foaie de observaţie. Cât despre transmiterea prin ace de seringă infectate, îmi aduc aminte că fiind medic rezident în epidemiologie în 1989 la Bucureşti, găseam în dispensarele arondate Sanepidului din sectorul unde fusesem repartizat, fierbătoare conţinând 6-7 cutii cu seringi pentru tuberculină şi 70-80 de ace pentru IDR (intradermo-reacţie), practic cu o seringă se făceau 10 testări. Probabil acelaşi lucru se făcea şi în alte unităţi sanitare, de cele mai multe ori, posibil, că nici măcar nu se schimba acul. Din nefericire, cei puşi şi plătiţi să suprevegheze condiţiile din unităţile sanitare închideau ochii la toate nereguile întâlnite şi preferau să caute praful de pe dulapuri în loc să numere găurile de pe fesele bolnavilor şi acele folosite.
În judeţul nostru există o tovarăşa de la partid, vicepreşedintă pe judeţ cu problemele sociale, care îngrozise toată suflarea medicală prin controalele ei, la care umili şi servili, autorităţile de sănătate publică locale de atunci, participau pasiv, fără să o irite cumva pe "tovarăşa", în speranţa că-şi vor putea păstra cât mai mult privilegiile. Curtată şi adulată de nomenclatura medicală, tovarăşa se îmbăţoşa tare prin şedinţele cu medicii, dacă afla că nu s-a realizat planul la gravide şi la naşteri, dacă mortalitatea infantilă era crescută, sau dacă numărul concediilor medicale eliberate într-un teritoriu era prea mare.
Dar nimeni nu îndrăznea să-i spună că în spitale este frig, că nu curge apă caldă, iar cea rece se oprea mai frecvent chiar decât se oprea şi curentul electric, că nu sunt bani de mâncare şi de medicamente. Îndrăznea cineva să-i spună că din lipsa de curent nu se sterilizau instrumentele? Sau că din lipsă de mănuşi, la ginecologie se consulta cu mână goală? Sau că medicii "patrioţi" care făceau în spitale chiuretaje (pe bani frumoşi), "rezolvau" 4-5 gravide cu 2 truse?
Din păcate batistă pe ţambal se pune şi acum, la 20 de ani de la prăbuşirea comunismului. Morţii de SIDA pot umple cu uşurinţă un cimitir mare în România. Cei responsabili de infectarea lor sunt bine mersi, unii atât de mersi că au avansat şi sunt acum directori de spitale, sau predau la facultăţi de medicină pe post de profesori universitari. Dincolo de porţile cimitirelor chipurile copiilor chinuiţi o viaţă întreagă prin spitale nu se pot uita. Li s-a interzit tot: să se joace când erau mici, să înveţe când au mai crescut, să iubească când s-au maturizat, să aibă urmaşi când se căsătoresc discret între ei. Li s-a interzis să trăiască, lor le este permis doar să moară, dar să o facă discret, ce naiba, să nu strice bucuria altora de a trăi bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu