miercuri, 10 noiembrie 2010

Lumina

Ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost caracterizati de frecvente opriri in furnizarea curentului electric, in special in orele de consum maxim, cand industria "manca" din sistemul energetic national cantitati uriase de energie electrica. Asadar te trezeai dimineata si daca nu-ti rezolvai problemele casnice dis de dimineata pana in ora 7, se oprea lumina. Si oprita ramanea toata ziua, eventual poate mai primeai cateva ore imediat dupa pranz, dar nu-ti folosea la nimic, ca in timpul ala erai la lucru. Gaseai toate ceasurile si toate aparatele electrice din casa dereglate, de cat de multe opriri de curent existau. Totusi cel mai neplacut era absenta curentului electric seara, cand se adunau toti membrii familiei acasa si cand copiii aveau lectii de facut. Curentul se intrerupea, cartierul intra in bezna si toata lumea se repezea sa aprinda cate ceva ca sa aiba lumina, cel mai frecvent cate o lumanare. Parea ca tot cartierul statea la priveghi la capul unui mort, din fiecare casa se vedeau lumini palide si tremurande, acoperite din cand in cand de umbrele mari si negre ale locatarilor. Inchideai bine usa de la intrare si nu deschideai la nimeni, caci in bezna de pe scari putea fi oricine, chiar si unul amator sa-ti traga una in cap. Cei care coborau sau urcau din apartamente pe intuneric, lasau la capatul scarii cate o lumanare, care ardea aruncand o slaba lumina pe scari, ca sa poata urca copiii de la scoala si parintii de la serviciu. Dupa un timp nu se mai gaseau nici lumanari si doar pe la biserici mai puteai cumpara, dar si acolo doar cateva bucati, ca atelierele de lumanari nu mai faceau fata. Lumea insa s-a specializat si inventiv cum este, romanul a improvizat diverse instalatii artizanale de iluminat. Eu aveam o baterie de masina montata pe terasa, care era legata permanent la priza sa se incarce si trasesem in camera copiilor, unde fetita mea cea mare isi facea lectiile si in bucatarie unde ne petreceam aproape tot timpul, becuri de 12 volti cu care alungam bezna. Nu va mai spun ca de atata utilizare s-a scurs lichid din baterie si mi-a distrus mozaicul si ca si becurile de masina devenisera o problema, ca nu se gaseau si daca cumparai un bec trebuia sa-l duci pe cel ars la magazin si sa-l predai. Nu toata lumea avea insa baterie si becuri si multi improvizasera niste chestii foarte periculoase care luminau (un fel de a spune), daca erau puse pe aragaz, un fel de palnii la care gazul ardea in varf cu o flacara, care afumau casa si miroseau urat. Asta cu conditia sa ai presiune la gazele din bucatarie. Cei mai batrani aprindeau candela de la icoane si din lipsa de ulei de floarea soarelui care era rationalizat, puneau tot felul de lubrifianti si dizolvanti care miroseau cumplit. Imi aduc aminte ca fusesem solicitat la o ruda in varsta careia ii era rau si dupa ce am consultat-o mi s-a facut si mie rau de la mirosul emanat de lichidul care ardea in lampa si care era ceva solvent furat din combinat. Lampile de gaz disparute din casele oamenilor odata cu electrificarea socialista erau la mare moda, dar nu se prea gaseau fitile si nici lampile din sticla, care pocneau mereu. Baterii de lanterna nu se  gaseau si cand se aduceau la magazine dispareau inainte de a ajunge pe raft, fiindca vanzatorii aveau si ei nevoie si mai ales aveau multe obligatii. Oricum erau baterii proaste (cele romanesti), iar din cele straine, mai gaseai din cand in cand doar chinezesti, dar si acelea se consumau repede. Din aceste cauze tot orasul si toata tara era in bezna, probabil ca se vedea din sateliti, asa cum se vede acum Corea de Nord, o pata neagra intr-o mare de lumini. Nici iluminatul stradal nu functiona, nici trenurile nu erau luminate. In perioada cand eram medic navetist si lucram intr-un dispensar la tara, duceam in geanta mea de navetist zilnic un bec pe care-l montam in duliile goale din compartiment, ca sa pot citi pana la destinatie, caci era un intuneric de-ti bagai degetele in ochi. Intr-un tren de navetisti lung de 7-8 vagoane stiai unde sta incotosmanat un intelectual navetist, dupa luminita de care o aprindea sa poata citi o carte, sa corecteze tezele copiilor, sau extemporale, sau pur si simplu sa poarte conversatii pe lumina. Acum daca cu lumina o mai puteai rezolva cumva cu o lumanare sau alta improvizatie, mai rau era de spalat si de calcat o rufa, dar si mai rau era cu frigiderul in care ti se strica putina mancare capatata contracost de la "cota", sau cea procurata cu mari sacrificii si la suprapret de la "patrihoti". (Am sa dau detalii intr-un alt articol despre hotii din fabrici si uzine care furau de la locul de munca din produsele fabricilor si le vindeau la "negru". Li se spunea in bancuri "patrioti" caci ajutau la supravietuirea poporului infometat de programul de "alimentatie stiintifica").
Asa ca de spalat spalai cand aveai curent, sau spalai la mana, de calcat scosesem toti din magazia bunicii fiarele de calcat cu carbuni pe care le incalzeam la aragaz, iar pentru frigider ajunsesem sa congelam mancarea ca sa nu se strice. Congeatoarele "Arctic" cu 4 sertare ajunsesera un fel de bijuterie in familie, le umpleai cu zarzavaturi de la tara, vara si toamna si aveai ce sa mananci iarna, sau daca vreo ruda taia vreun purcel de Craciun si te lipeai puteai sa congelezi carnea si sa mananci din ea mai multe luni ca un harciog.
Guguta personaj de desene animate basarabene.
Din pacate cand se oprea curentul se oprea si radioul si nu mai aveai la ce sa asculti Radio Europa Libera, se oprea si televizorul si nu puteai sa te mai uiti nici macar la "rusi" (de fapt la basarabeni) sa vezi ce se mai intampla cu "glasnost" si "perestroika", iar copiii care se mai uitau la "Tanti Ludmila" si la "Guguta" nu mai aveau la ce se uita si trebuia sa le spui povesti romanesti (de groaza) in care Feti Frumosi taie capetele la zmei, dupa ce-i ingroapa pana la gat in pamant, etc. sau sa le explici ce este o portocala sau o banana de care auzeau dar nu vedeau decat in cartile de colorat.
Totusi in prosteala noastra de natiune umila si servila, nimeni nu iesea in strada sa lipeasca vreun afis, sau sa scrie vreo lozinca pe ziduri contra partidului, strazile erau intunecate si pustii, ca in evul mediu si la fel de periculoase din cauza hotilor si a talharilor. Cand lumina revenea tarziu in noapte, ne bucuram de parca ne-am fi eliberat din inchisoare si ne repezeam sa profitam de ocazie, sa mai calcam o cravata de pionier, sau o uniforma, sa mai dam in clocot vreun bors de zarzavat, sau sa mai tragem cu urechea la "Europa Libera" care parea atat de indepartata ca si "Steaua" lui Eminescu. La cei care aveau, bazaitul congelatorului si smiorcaitul masinii de spalat erau ca un cantec de leagan. Umbla vorba ca Ceausescu ne oprea lumina, ca in lipsa de altceva mai bun de facut pe intuneric, sa facem copii, care sa munceasca in intreprinderile societatii socialiste multilateral dezvoltate. Din pacate milioane de oameni facuti pe intuneric in zilele socialismului victorios lucreaza la construirea capitalismului victorios in Italia, Spania si alte tari mai norocoase decat noi. Am putea zice ca tapinarul roman:"unde dai si unde crapa".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu